De ce nu are timp d-na Kovesi sa se prezinte la comisia parlamentara de ancheta ...

luni, 11 aprilie 2016

HOTĂRÂRE nr. 146 din 10 martie 2016 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat



HOTĂRÂRE nr. 146 din 10 martie 2016
privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor    223 10 202 121 31>art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
EMITENT:     GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 15 martie 2016
Data intrarii in vigoare : 15 martie 2016



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al    223 10 202 121 41>art. 121 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC
    Se aprobă Normele pentru aplicarea prevederilor    223 10 202 121 31>art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


                  PRIM-MINISTRU
               DACIAN JULIEN CIOLOŞ

                      Contrasemnează:
                     -----------------
               Ministrul apărării naţionale,
                    Mihnea Ioan Motoc

               Ministrul afacerilor interne,
                        Petre Tobă

        Directorul Serviciului Român de Informaţii,
                 Eduard Raul Hellvig

              Ministrul finanţelor publice,
                    Anca Dana Dragu


    Bucureşti, 10 martie 2016.
    Nr. 146.

    ANEXĂ

                                  NORME
         pentru aplicarea prevederilor    223 10 202 121 31>art. 121 din Legea nr. 223/2015
                     privind pensiile militare de stat

    ART. 1
    (1) Prezentele norme se aplică titularilor drepturilor de pensie aflaţi în evidenţele caselor de pensii sectoriale aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii în perioada 1 ianuarie 2011-30 septembrie 2013.
    (2) Beneficiază de prevederile    223 10 202 121 31>art. 121 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, titularii prevăzuţi la alin. (1), cu excepţia celor aflaţi în una din următoarele situaţii:
    a) au încasat diferenţele în baza unor hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile sau, după caz, definitive;
    b) au încasat sume necuvenite ca diferenţe cu titlu de pensie şi care nu au fost recuperate în baza    241 10 202   2 39>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările ulterioare;
    c) au încasat sume care fac obiectul restituirii în baza    125 10 201   0 18>Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.
    ART. 2
    În sensul prezentelor norme, prin termenul prevăzut de lege se înţelege perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, respectiv perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2017, inclusiv.
    ART. 3
    Restituirea diferenţelor între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza    119 10 201   0 18>Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare, şi a      1180 301   0 45>
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin    165 10 201   0 18>Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se face doar la cererea depusă de titularul dreptului de pensie la casa de pensii sectorială în evidenţele căreia se află sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredinţat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal sau prin mandatar desemnat prin procură specială şi autentică.
    ART. 4
    (1) După înregistrarea cererii, casa de pensii sectorială verifică îndeplinirea condiţiilor legale pentru restituirea diferenţelor şi, în situaţia în care acestea sunt îndeplinite, calculează diferenţa totală de restituit şi stabileşte cuantumurile plăţilor eşalonate potrivit prezentelor norme.
    (2) În situaţia în care se constată că titularul dreptului de pensie a avut dosarul de pensionare transferat de la o altă casă de pensii sectorială, cererea de restituire se depune la casa de pensii sectorială în a cărei evidenţă se află la data depunerii.
    (3) În situaţia prevăzută la alin. (2), în vederea efectuării plăţii diferenţelor, casa de pensii sectorială la care s-a depus cererea solicită informaţii în scris celeilalte case de pensii sectoriale cu privire la datele necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentelor norme.
    ART. 5
    Restituirea diferenţelor prevăzute la    223 10 202 121 31>art. 121 din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează în termenul prevăzut de art. 2 din prezentele norme, eşalonat, astfel:
    a) pentru cererile depuse până la data de 30 septembrie 2016, inclusiv:
    - în luna noiembrie 2016, pentru diferenţele aferente anilor 2011 şi 2012;
    - în luna noiembrie 2017, pentru diferenţele aferente anului 2013;
    b) pentru cererile depuse în perioada 1 octombrie 2016-30 septembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o singură tranşă, în luna noiembrie 2017;
    c) pentru cererile depuse în perioada 1 octombrie 2017-31 decembrie 2017, diferenţele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o singură tranşă, în luna decembrie 2017.
    ART. 6
    Titularilor prevăzuţi la art. 1 alin. (1) din prezentele norme care, la data efectuării plăţilor unei tranşe, nu mai sunt în evidenţa caselor de pensii sectoriale li se achită suma de restituit prin mandat poştal.
    ART. 7
    În situaţia în care titularii au decedat ulterior depunerii cererii prevăzute la art. 3 din prezentele norme, diferenţele cuvenite şi neîncasate de către titular se restituie potrivit prezentelor norme şi se plătesc, prin mandat poştal, soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor, ori, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.
    ART. 8
    Fondurile necesare pentru plata diferenţelor ce se restituie potrivit prezentelor norme se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele aprobate instituţiilor prevăzute la    223 10 202   5 39>art. 5 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

                         ----