luni, 26 decembrie 2016

Corul Armatei Roșii, al cărui director și 60 de membri se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit duminică în Marea Neagră, reprezintă un simbol al Rusiei aplaudat pretutindeni, chiar și în zonele de conflict, relatează AFP


Fondat în 1928, Ansamblul Alexandrov, cunoscut în timpul turneurilor sale de succes sub numele de Corul Armatei Roșii, este format în prezent din aproximativ 200 de cântăreți, muzicieni și dansatori.
Repertoriul său include astăzi mai mult de 2.000 de opere, de la cântece folclorice sau care glorifică URSS la muzica sacră, trecând prin cele mai mari hituri moderne internaționale, pe care le interpretează cu voci puternice, însoțite de coregrafii acrobatice.
Unul dintre puținele ansambluri care au efectuat turnee în străinătate în perioada sovietică, Corul Armatei Roșii a susținut sute de concerte în URSS, a înregistrat zeci de discuri și s-a impus ca participant cheie la festivaluri publice.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, muzicienii săi nu au cunoscut nici un răgaz, dând peste 1.500 de concerte pentru soldații sovietici în zonele de luptă, ca și în spitale.
Condus timp de 18 ani de către fondatorul său, generalul și compozitorul Alexander Alexandrov, autorul muzicii imnului sovietic, ansamblul a fost apoi încredințat fiului său, Boris, care l-a condus între 1946 și 1987.
Actualul lider al Corului Armatei Roșii, Valeri Halilov, se afla printre membrii ansamblului care trebuiau să sărbătorească Anul Nou la baza aeriană rusă Hmeimim din Siria și care se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit în Marea Neagră.
Autoritățile ruse au afirmat că nu există "semne de supraviețuitori" în zonă.
Valeri Halilov a avut o mare contribuție la cultura contemporană ca dirijor și compozitor, a declarat un vicepremierul rus Olga Golodets agenției oficiale TASS, descriind plecarea sa drept o ''pierdere ireparabilă".
"Aceasta este o nedreptate uriașă", a estimat la rândul său pianistul Denis Matsuev, plângând pierderea unui "maestru remarcabil". "Ansamblul Alexandrov este o carte de vizită a culturii ruse", a spus el, citat de agenția publică Ria-Novosti.
"De peste un secol, aceste voci frumoase sunt o bijuterie a Rusiei", a declarat pentru AFP cântăreața franceză Mathieu Mireille, care apare în mod regulat, din 1967, alături de corurile Armatei Roșii, declarându-se bulversată de această tragedie, care îndoliază lumea muzicii.
Ovaționat de public în timpul numeroaselor sale turnee în mai mult de 70 de țări din Europa și Asia, Ansamblul deține din 1935 Ordinul Steagul Roșu, unul dintre cel mai înalte recompense sovietice pentru "merite excepționale în cultură".
"Ansamblul Alexandrov este unul dintre cele mai bune din lume. El performa întotdeauna în zone de conflict (...). Este o tragedie teribilă", a declarat Elena Shcherbakova, director artistic al Ballet Igor Moisseiev agenției de știri Ria-Novosti.
Corurile ale Armatei Roșii au cântat în fața soldaților din Afganistan, în Iugoslavia sau Cecenia.
"S-au dus în Siria, cu o misiune foarte bună, o misiune de pace", a declarat premierul rus Dmitri Medvedev. "Este imposibil de acceptat această pierdere", a adăugat el.
Președintele rus, Vladimir Putin, a decretat ziua de luni, 26 decembrie, drept zi de doliu național pentru comemorarea victimelor accidentului aviatic din Marea Neagră.